19 august 2018 ... min. Asculta

Jullia Birsan

Cum a fost pentru tine experienta {Dev}School?

Am auzit pentru prima oara despre {Dev}School acum doi ani. Cautam o schimbare in cariera si imi doream sa invat Java. Asa am aflat despre {Dev}School. Nu am ezitat nicio clipa, am aplicat si am fost selectata. 

Am mai experimentat anterior alte cursuri, cu diferite subiecte, dar {Dev}School a fost o o experienta de invatare cu adevarat interactiva. Teoria a fost intotdeauna explicata prin exercitii si exemple relevante. Trainerii aveau rabdare cu noi si ne ajutau pe fiecare dintre noi atunci cand era nevoie. Am apreciat mult stilul de predare si pe parcursul celor 8 saptamani, dincolo de procesul de invatare, mi-am facut prieteni si m-am distrat.

Ulterior, ING mi-a oferit sansa de a face parte din echipa.

Ce aduce {Dev}School unui student?

As recomanda oricand {Dev}School studentilor ca fiind o experienta de invatare interactiva, unde vor interactiona cu traineri foarte buni si vor putea aprofunda cunostinte abordate in facultate intr-un mod practic si distractiv. Mai mult, {Dev}School poate fi primul pas catre o cariera de succes.

Cum este la ING?

Fac parte din echipa Home'Bank, cea mai frumoasa echipa pe care am intalnit-o vreodata. Viata la etajul 14 este vibranta, cu o vedere frumoasa asupra Bucurestiului, cu oameni frumosi si energici. Imi place ca ori de cate ori am nevoie de ajutor, exista cel putin un coleg care ma ajuta si in fiecare zi am sansa de a invata de la cei mai buni. De asemenea, reusim sa imbinam cu succes responsabilitatile cu pauzele distractive in care fie ne jucam un meci de ping pong, fie savuram un joc pe Xbox.

De la teambuilding-uri si competitii internationale la conferinte si training-uri, ING are un impact semnificativ asupra dezvoltarii mele personale si profesionale.

Home'Bank este un proiect important si o experienta de invatare excelenta despre cat de complex este sistemul bancar. Expunerea la un proiect precum Home’Bank m-a ajutat sa preiau un rol de mentor pentru stagiari. Mi-a placut mult acest rol pentru ca a fost o oportunitate de a imi consolida cunostintele si mai important, am contribuit la dezvoltarea unor tineri la inceput de drum. Mentoratul este o experienta plina de satisfactii si ma bucur mult ca am avut si aceasta experienta. 

Cum i-ai explica unui copil de 10 ani ce faci in ING?

Imagineaza-ti ca ai o multime de piese Lego, diferite tipuri, culori si misiunea de a construi locul preferat: acasa. Inainte de a incepe, trebuie sa te gandesti la arhitectura: modul in care ar trebui sa arate casa, cate ferestre, cate usi, care ar trebui sa fie culoarea peretilor, daca vrei garaj sau nu. Dupa finalizarea acestui pas, trebuie sa alegi piesele potrivite pentru fundatie, sa selectezi piesele pentru pereti si tipul de acoperis.

Incepi treptat sa unesti piesele, respectand planul setat. La final, testezi rezistenta casei, modul in care functioneaza usile si a ferestrele si mai departe, dupa faza de testare, casa va fi gata sa adaposteasca o familie.

Asta inseamna dezvoltarea de software. Atat timp cat ai arhitectura si piesele potrivite de Lego, poti construi orice iti imaginezi.

Cu ce aplicatie ti-ar placea sa salvezi lumea?

As salva lumea cu o aplicatie capabila sa previna aparitia bolilor, contribuiind in acelasi timp la tratarea celor bolnavi.

Imagineaza-ti un dispozitiv care sa notifice utilizatorul inainte de un infarct. Sau sa ii semnaleze din timp o afectiune a inimii. O alta idee ar fi o aplicatie care sa iti evalueze postura la birou si sa iti transmita zonele vulnerabile si sugestii de imbunatatire si consecintele pentru ele. De asemenea, cred ca un dispozitiv care ar putea sa apeleze pe cineva apropiat in cazul unei probleme medicale grave ar ajuta foarte multi pacienti.

Sa presupunem ca esti un scriitor SF.  Ce nume i-ai da primei tale carti?

Dincolo de robotizare

Descrie in 5 cuvinte cea mai recenta fotografie pe care ai facut-o.

Voi folosi 6 cuvinte: nu exista un loc ca acasa.

Înapoi sus