20 noiembrie 2020 ... min. Asculta

Mihaela Mihalache

Mihaela Mihalache

De cât timp ești ING? Care a fost evoluția (de la primul rol la rolul actual)?

Mi-am început activitatea în ING pe poziția de System Analyst în cadrul ariei Business Banking și de atunci am avut parte de o continuă evoluție. După 6 luni am preluat și rolul de Scrum Master pentru 3 echipe unde am avut parte de proiecte foarte interesante în zona de plăți.

Ulterior, am preluat poziția de Team Leader în cadrul echipei de development pentru aplicația ING Business Online, care este soluția de internet banking pentru clienții din segmentul mid corporate.

Acum sunt Chapter Lead Quality Assurance în Retail Banking.

Povestește-ne despre proiectul preferat în care ai fost implicat din punctul de vedere al experienței de învățare.

Unul din proiectele dragi mie a fost acela de a rescrie o aplicație internă folosind o nouă tehnologie și adaptând cerințele de business de la utilizatorii interni.

A fost un proiect foarte frumos deoarece am avut parte de o echipă unită, am avut ocazia să fiu aproape de utilizatorii aplicației pentru a identifica diverse moduri de a le ușura munca și am reușit să implementăm multe idei care au adus un beneficiu real utilizatorilor.

Cum i-ai explica unui copil de 7 ani ce faci în ING?

Împreună cu colegii mei, ne asigurăm că aplicațiile folosite de clienți funcționează cum trebuie 😊

Dacă ar fi să recomanzi ING unui prieten, cum i-ai descrie organizația?

În ING oamenii sunt pe primul loc și li se oferă șansa să lucreze la produse inovatoare, să experimenteze cu noi tehnologii și să își pună creativitatea la lucru.

Cu ce aplicație ți-ar plăcea să salvezi lumea?

HelpEducate – o aplicație focusată pe educația persoanelor din țările și zonele defavorizate care să ofere acces la educație online pentru aceste persoane și, pe de altă parte, care să asigure infrastructura necesară și opțiuni de finanțare a ONG-urilor din zonele respective.

Să presupunem că ești un scriitor SF. Ce nume i-ai da primei tale cărți?

2020 – Anul care a adus schimbarea

Cum este pentru tine Work from Home în această perioadă?

Nu mă plâng 😊 Am ocazia să lucrez din afara Bucureștiului, la munte, și acest lucru mi-a permis ca după orele de program să profit la maxim de vremea bună și de natură.

Referitor la colaborarea cu echipele, simt că ne-am mobilizat foarte bine, suntem la fel de eficienți în discuțiile online și avansăm foarte bine pe toate proiectele pe care le avem în lucru.

Înapoi sus