Operations track

Operations track

International Talent Programme este un program adaptabil de 4 ani adresat absolvenților de studii superioare. Tot ce trebuie să faci este să îți aduci abilitățile, valorile și personalitatea. La schimb, noi îți vom oferi un program structurat de training și consiliere care îți va deschide oportunități de dezvoltare incitante. Atât personal, cât și profesional.

O bancă în schimbare, ca răspuns la nevoile în continuă schimbare

Sectorul financiar a suferit o transformare substanțială în ultimii ani. Industria de banking și lumea din jurul nostru s-au schimbat. Clienții au diverse nevoi din ce în ce mai diferite decât înainte și apar noi concurenți care le pot satisface. În plus, progresele oferite de digitalizare, inovarea de produse și noile moduri de lucru se mișcă fulger. Noi, ING, trebuie să ne adaptăm la aceste schimbări și, mai mult decât atât, să fim cu un pas înaintea lor. Prin urmare, avem nevoie de colegi adecvați în ING - oameni care pot elabora, coordona și implementa procese și, prin urmare, care ne pot ajuta să atingem obiectivele strategice ale ING.

Familiarizează-te cu Operations

Una dintre transformările majore pentru noi a fost trecerea la un nou mod de lucru în ING. Începând cu vara anului 2015, am început să lucrăm în conformitate cu metodologia "Agile". Aceasta este metoda folosită de companii precum Spotify, Netflix și Google, în care echipe de specialiști din diverse discipline sunt responsabili împreună pentru un proiect de la început până la sfârșit. Acest lucru ne permite să răspundem nevoilor clienților mult mai rapid.

ING este prima bancă care a îmbrățișat acest mod de lucru. În rolul tău de trainee în Operations, vei fi pe deplin implicat în activitățile companiei, începând chiar cu prima ta zi în ING. Aceasta este ocazia să demonstrezi modul în care abilitățile tale analitice, atenția oferită clienților, capacitatea de conducere și persuasivitatea ta ne pot ajuta să realizăm împreună o schimbare reală în banca. Vei găsi numeroase provocări legate de transformare în întreaga organizație, deci vei avea suficiente din care să alegi pentru a te implica.

Etapele track-ului

Prima provocare

Toți trainees, indiferent de track-ul ales, participă la evenimentele globale de învățare. Alături de ei, vei învăța despre multe aspecte al băncii, cum ar fi rolul unei bănci, bilanțul bancar, finanțarea bancară, procesele IT și gestionarea riscurilor. Aceste evenimente te vor ajuta să îți dezvolți abilitățile "soft" precum tehnicile de prezentare, interacțiunile din parteneriatele de afaceri și managementul părților interesate. În plus, îți oferim un spectru larg de oportunități de formare care sunt aliniate nevoilor tale specifice de dezvoltare. Acestea includ diverse cursuri pentru dezvoltarea personală și profesională a unor competențe specifice, în așa fel încât să te dezvolți într-un profesionist bancar. Te vei consulta cu managerul tău cu privire la cursurile dedicate pentru formarea ta profesională și calendarul de desfășurare.

Colegul tău din HR cu rolul de Trainee Manager te va ajuta să te decizi cu privire la primul tău proiect, prima ta provocare, pe care o vei începe în aria Chief Operation Office (COO).

A doua provocare

 Depinde de tine să alegi al doilea proiect în care să te implici. Acum este o chestiune de a folosi rețeaua ta de contacte și propria inițiativă. Mulți trainees aleg să plece în străinătate pentru a doua jumătate a anului; aceasta este o decizie firească în cazul ariei Operations, din cauza naturii internaționale a acesteia. La urma urmei, schimbările în care suntem implicați nu pot fi privite separat de contextul international al operațiunilor globale ING. Cum sună această provocare pentru tine? Ești dornic să te implici în proiecte importante care au un impact asupra întregii organizații? Vrei să iei parte la cele mai recente procese legate de Managementul Operațiunilor? Daca da, aplică acum!

Înapoi sus